Un produs Blogger.

Puţin talent, multă muncă şi un strop de noroc

by - miercuri, martie 01, 2017

Omul talentat munceşte ca nimeni altul, spunea Sergiu Nicolaescu.
Toţi avem talent, dar talentul nu este decât un mijloc de tracţiune cu care unii transportă diamant, alţii cărbune, şi atât de mulţi materiale sintetice. Totuşi, talentul devine aptitudine prin disciplină.  Trebuie ceva în plus pentru a reusi, talentul nu este de ajuns. E nevoie de ambiţie, vointă, dorinţă şi-un caracter puternic.
Voinţa ne ajută să continuăm până când munca noastră este cu adevărat apreciată. Este un drum lung şi greu de parcurs, iar cel care are un caracter cu adevărat puternic, va şti să treacă peste obstacole.
Numai prin ambiţie şi dorinţă reuşeşti să ajungi cineva, să fi remarcat şi apreciat. Prin muncă asiduă se clădeşte un viitor.
Atunci când nu ni se da, avem nevoie sa facem efort, sa facem atât cât putem face, sa dam atât cât putem da. Sunt oameni care nu cred în talent, sau care pur şi simplu nu cred că ei au un talent. Cu toate astea, sunt pregătiţi să depună toate eforturile pentru a-şi atinge obiectivele.
Uneori am senzaţia că cei care sunt văzuţi drept talentaţi, consideră că sunt mult mai buni decât ceilalţi şi nu se sinchisesc prea mult, nu sunt atât de dedicaţi şi li se pare că totul li se cuvine.
Cei care îşi doresc, cei care sunt motivaţi, progresează. Şi cresc frumos. Înveţi cu drag atunci când faci un lucru din plăcere. Iar satisfacţiile cu siguranţă sunt pe măsură.
Se întâmplă rar să ne cunoaștem în totalitate pe noi înșine și, desigur, evităm să ținem evidența lucrurilor bune pe care le putem face.
Jocul interior şi munca este produsul celor peste douăzeci de ani pe care Tim Gallwey i-a dedicat aplicării şi dezvoltării metodei Jocului interior, este lucrarea prin care el aduce ideile Jocului interior în lumea afacerilor.
„Această carte este despre cum să facem schimbări în ce priveşte felul în care muncim. Este despre cum să facem ca munca să ne folosească nouă înşine.” Tim Gallwey
Peter Block spunea: ”Este nevoie de convingerea ca învatarea si performanta sunt unul si acelasi lucru. Cei care au performante mari sunt pur si simplu cei care învata mai repede. Învatam mai repede atunci când suntem atenti si vedem lumea asa cum este cu adevarat, nu cum ar trebui sa fie. Astfel, învatarea devine o functie mai degraba de constientizare decât de instruire – învatarea înseamna sa vezi clar ce se întâmpla în jurul tau, sa vezi pur si simplu, fara sa faci aprecieri, fara sa emiti judecati si fara sa dai curs
instinctului de a controla si a da forma pe care o vrei tu fiecarui lucru pe care îl atingi.”
Talentul este asociat acelei munci efectuate în prezenta entuziasmului si placerii.
Orice lucru făcut cu pasiune, trebuie să fie bun. Am scris articolul ăsta în urma unei discuţii avute despre talent şi eforturile imense depuse pentru a ajunge exact acolo unde îţi doreşti. Eu cred în talentul de a face totul pentru a îţi îndeplini visul.

You May Also Like

0 comentarii

Trimite-mi un gand