Un produs Blogger.

Tu ştii cum se plânge?

by - miercuri, martie 01, 2017

M-a întrebat un copil dacă ştiu cum se plânge. Am zâmbit întâi şi am ridicat un pic din sprânceană. Nu i-am răspuns! Am tăcut şi am privit puţin în jur. Voiam să fiu sigura că vorbeşte cu mine, pentru că privea puţin lateral. Apoi am gândit că n-are rost să-i răspund – mi-era frică… să nu înveţe şi el suferinţa!
Credeam că-l ajut să scape. Că îl feresc. În schimb, mi-am spus că o să-l învăţ să se bucure. El… nu mă mai întreba nimic. Nu m-a întrebat cum se râde dar eu m-am oferit să-i arăt. Am schiţat un surâs naiv. El, nimic! Încerca doar să găsească în ochii mei înţelesul pe care l-ar avea grimasa de pe faţa mea. Mă privea de parcă m-aş fi dezbrăcat în faţa lui, iar eu… Eu nu mai pricepeam nimic.
Avea faţa curată şi ţinea gura între-deschisă, de parcă ar fi vrut să mai zică ceva. Sprâncenele descriau mirarea iar ochii priveau drept şi nu-i zăream decât puţin. Pleoapele erau ornate cu gene lungi şi clipeau foarte rar. Aveam impresia că deloc. M-am gândit, pentru un moment, că staticul privirii semăna cu cea a unui hipnotic. Ar fi vrut să mă mai întrebe ceva…
A vrut să plece apoi s-a întors cu faţa spre cer. Spre mine. Privea spre mine! Am simţit cum îmi picură în suflet lacrimi. Îmi simţeam inima-n gât şi-n tâmple. Am înghiţit greu, în sec. Picioarele mi-erau ca două funii despletite. Genunchii erau moi şi mă-ngrozea gândul unei lacrimi. Lacrima lui. Lacrima ochilor lui. Lacrima ochilor lui orbi. Brusc, dar fără să mi-o explic, mă inundă o stare grea, din ce în ce mai grea. Ochii mei au început să caute pământul. Mi-a curs o lacrimă din mijlocul ochiului….uşor, în jos spre buză. Am prins-o din mers şi am gustat-o. Sarea din ea mi-a dat de înţeles că văd. Şi că lumina, la fel ca şi întunericul, naşte lacrimi!
Era doar un copil. Şi totuşi, de-atunci mă întreb ”Cum se plânge?” Din când în când, încep să plâng şi mă opresc din scris, nu vreau să-mi sufere cuvintele…

You May Also Like

0 comentarii

Trimite-mi un gand